Anastasia este una dintre acele femei care nu au plecat din România pentru că „au vrut mai mult”, ci pentru că nu mai aveau de ales.

Noi tindem să credem despre oamenii de succes că „au avut”  bani, relații, oportunități. Dar, de multe ori, realitatea este alta, sunt oameni care au reușit tocmai pentru că nu aveau nimic. Au reușit „de foame”.

Mi-a spus cineva la un moment dat un lucru foarte simplu, dar mi-a rămas în minte, nu trebuie să iei din ce ai, trebuie să faci mai mult. Despre asta este și povestea Anastasiei Soare, o femeie care a construit un imperiu, dar nu oriunde, ci chiar în Beverly Hills.

O femeie simplă din România, care a ajuns să stea la masă cu Oprah Winfrey (dar aici este o poveste pentru data viitoare).

Ea povestea că a decis să plece din România în momentul în care s-a dus să cumpere pâine și a văzut oameni în fața ei care nu puteau cumpăra, pentru că pur și simplu „nu era”.

Momentul de cotitură

Anastasia Soare a ajuns în SUA în 1989, iar în 1990 a început să lucreze ca și cosmeticiană.

„Am ajuns în SUA și am început să lucrez ca și cosmeticiană. În primele șase luni am plâns în fiecare zi. A fost groaznic  și nu puteam să ne întoarcem. M-aș fi întors din prima lună. Când am ajuns acolo, am cumpărat un Ford Station Wagon cu 200 de dolari. Am fost invitată la The Ivy, era un restaurant și valetul nu a vrut să îmi parcheze mașina. Din ’92 până în ’97 am salvat fiecare ban posibil. Nu m-a interesat ce mașină conduc sau dacă merg la restaurant.”

A plecat fără nimic și a ajuns într-o lume în care nu vorbea limba, nu cunoștea pe nimeni și nu avea niciun punct de sprijin. Dar avea ceva în interior.

„Când am ajuns în America, nu vorbeam limba, nu aveam bani, nu aveam credit și nu cunoșteam pe nimeni. A trebuit să învăț totul de la zero. În fiecare zi era o provocare, dar nu m-am gândit niciodată să renunț, pentru că știam că dacă mă opresc, nu am la ce să mă întorc.”

Despre curajul de a merge înainte

În timp ce lucra ca și cosmeticiană, a observat un lucru ignorat de toți, nimeni nu acorda atenție sprâncenelor.

A început să fotografieze fețele clientelor pentru a vedea diferențele și a realizat că sprâncenele schimbă complet expresia și fizionomia.

În declarațiile ei apare des ideea de „potențial”, dar dacă stăm și analizăm, ne dăm seama că nu e neaparat vorba despre un potențial al afacerii, ci al ei ca om.

„Toată lumea îmi spunea că nu are sens ce vreau să fac. Că sprâncenele nu sunt un business. Dar eu vedeam altceva. Eu vedeam potențialul. Și am ales să am încredere în ceea ce văd eu, nu în ceea ce spun ceilalți.”

Toate poveștile de succes au ceva în comun, oamenii care reușesc cred în ei, încearcă și nu se opresc. Anastasia a făcut exact asta.

Nu avea bani

Banii nu existau. Nu avea buget de marketing, nu avea echipă, nu avea susținere, avea familie și cam atât.

„Nu aveam bani să investesc în marketing sau în imagine. Tot ce aveam era munca mea. Așa că am început să construiesc client cu client. Fiecare persoană care pleca mulțumită era reclama mea. Lucram șapte zile pe săptămână. Nu exista weekend, nu exista pauză. Eram acolo dimineața până seara și făceam tot ce era nevoie. Nu era glamour, nu era ușor, dar știam că asta este singura cale.”

Nimeni nu credea în ea

Nici măcar oamenii apropiați nu credeau că ideea ei va funcționa. Nimeni nu vedea ce vedea ea, dar din Anastasia Soare s-a născut Anastasia Beverly Hills.

„Inclusiv oamenii apropiați mie credeau că ideea mea nu va funcționa. Dar uneori trebuie să fii singurul care crede. Dacă tu nu crezi în tine, nimeni nu o va face. Am plecat fără nimic, dar aveam ceva mai important: dorința de a reuși. Și când ai asta, găsești soluții. Nu perfecte, nu ușoare, dar suficiente cât să mergi mai departe.”

Ce a fost diferit?

Nu a inventat sprâncenele, dar a schimbat modul în care sunt văzute. A aplicat principiile din artă pe fața umană și a creat o metodă nouă, fără să se gândească la ce ar putea pierde.

„Am aplicat proporțiile din artă pe fața umană și am creat o metodă pentru sprâncene. Pentru mine avea sens. Pentru alții nu. Dar inovația nu trebuie să fie înțeleasă de toată lumea la început. Nu m-am gândit la ce pot pierde. Pentru că nu aveam nimic de pierdut. M-am gândit doar la ce pot construi dacă nu renunț. A trebuit să mă rog de bancă pentru un card de 500 de dolari.”

Anastasia are un principiu simplu, dar extrem de puternic.

„Succesul nu vine peste noapte. Vine după ani în care nimeni nu te vede. Nu contează de unde vii. Contează cât de mult ești dispus să muncești și cât de mult crezi în tine.”

Povestea Anastasiei nu este doar despre business sau bani. Nu este nici măcar despre un imperiu.

Este despre curaj, determinare și despre momentul în care alegi să nu te oprești.

Pentru că, uneori, dacă simți că există ceva în tine, trebuie doar să mergi înainte. Lumina de la capătul tunelului există, dar nu vine la cei care renunță.