Citește în 11 min

Începem prima ediție a proiectului Năzuința cu o discuție sinceră și profundă despre antreprenoriat, eșec, reconstrucție și sens. Invitatul nostru este omul de afaceri Cristian Blândaș, un antreprenor care a trecut prin mai multe etape profesionale, a schimbat domenii, a închis un business prin faliment, a pivotat strategic și a mers mai departe de fiecare dată.

Prin acest interviu, încercăm să aflăm mai multe despre traseul său antreprenorial, despre începuturi, despre momentele de cădere, despre relația cu instituțiile statului, dar mai ales despre ce anume l-a făcut să nu se oprească.

Cristian Blândaș este, în esență, un om care a intrat în jocul afacerilor din dorința de a câștiga mai mult, așa cum se întâmplă cu mulți oameni aflați la început de drum. De acolo, însă, a început o aventură complexă, cu risc, intuiție, repoziționare și foarte multă învățare din mers.

Cum a început totul? Ce v-a determinat să intrați în business?

Ne întoarcem în 2007-2008, perioada în care tânărul Cristian își dorea mai mulți bani, iar după un sfat primit de la șeful său a făcut primul pas către antreprenoriat.

„Povestea a început cred că prin 2007-2008, când, pur și simplu, voiam să fac mai mulți bani, iar șeful meu de pe vremea respectivă mi-a recomandat: «Dacă vrei să faci mai mulți bani, cred că ar trebui să îți faci tu propriul tău business».
Am deschis firma pentru că nu făceam diferența între o afacere sau o firmă pe vremea respectivă. Au fost momente în care a funcționat, au fost momente în care n-a funcționat, însă, la un moment dat, am decis să o închid și nu am închis-o de bunăvoie, am închis-o printr-un faliment”, a spus Cristian Blândaș.

„Nu puteam să creștem”

Cu multă asumare și cu o sinceritate rar întâlnită, Cristian vorbește despre acel moment de faliment fără să îl dramatizeze excesiv, dar și fără să îl minimalizeze. Pentru el, acel episod nu a fost un capăt de drum, ci o etapă de recalibrare. După această experiență, a înțeles mai clar ce își dorește cu adevărat și a început să se apropie de o zonă care îl atrăgea de multă vreme: fashion-ul. Așa a luat naștere COCOTTI, un brand de haine construit în jurul unui produs clar și al unui proces pe care l-a învățat pas cu pas.

„Am știut că aș vrea să activez în domeniul fashion-ului, am știut de mult că vreau asta, însă prima firmă nu a fost în domeniul fashion-ului, vindeam materiale de construcții și geamuri termopan, ce se vindea prin 2007-2008. Era un trend atunci, dar știam că vreau să fac fashion și am început să învăț din mers ce înseamnă un produs, ce înseamnă îmbrăcămintea, cum se construiește un produs, care sunt etapele, care sunt stakeholder-ii implicați în industrie…În 2014, mi-am făcut primul brand de haine. Se numea COCOTTI. M-am inspirat de la alte branduri cu nume italienești. Și am zis, ok, ce vrem să facem? Hai să facem cămăși. În 2015 am câștigat un concurs de planuri de afaceri organizat de CCICJ prin care am ridicat 16.000 de euro, bani cu care am făcut primul atelier de producție și am angajat 4 oameni.Prin 2017 am zis, ok, e frumos ce producem, dar am găsit câteva lipsuri în fluxul de producție. Nu produceam mult, produceam foarte, foarte puțin, realizam cămăși custom, erau scumpe la vânzare dar și scumpe de produs și așa am decis că ar fi util să extindem partea de producție și să facem un atelier sau o fabrică mai mare pentru a avea o productivitate mai mare. Am putut face asta prin Startup Nation acel program guvernamental în care se dădeau 44.000 de euro pentru companii la început de drum. Am scris proiectul, l-am scris eu, l-am depus, știam că o să câștig pentru că aveam nevoie doar de echipamente și de softuri de specialitate – erau cheltuieli clare, vizibile, justificate – și cu o investiție de aproximativ 90-100.000 euro cumulat am deschis fabrica.

A fost interesant, însă prin 2019 am vândut acel brand, pe care l-am început în 2014, (dar nu și fabrica) pentru că nu mai voiam foarte tare să fiu producător de îmbrăcăminte… nu era foarte mare valoarea adăugată și mie îmi place să aduc valoare adăugată mare. Noi produceam, dar adaosul era foarte, foarte mic și nu puteam să creștem”, a mai spus Cristian Blândaș.

„Am cunoscut un pic succesul, chiar și succesul internațional”

Nici industria fashion nu a rămas destinația finală. A urmat o nouă repoziționare strategică, de această dată către IT, împreună cu soția sa. A fost o schimbare de paradigmă, un nou model de business și o nouă etapă de testare.

„În 2019-2020, am pivotat către industria de IT pentru că soția mea era de specialitate și a zis: «Ok, foarte interesantă partea de producție, dar pe mine nu mă reprezintă foarte tare, dar am stat lângă tine». Și atunci am zis: «Ok, dacă tu ai stat lângă mine, hai că o să vin și eu în industria ta și hai să facem ceva împreună». Și așa am ajuns să activăm în IT.
După care a venit pandemia, iar proiectul pe care îl dezvoltam a murit încă din fașă, cu toate că am investit foarte mult timp și foarte mulți bani, practic toți banii din exit și pe urmă am zis, ok, hai că trebuie să facem ceva. Și am făcut cărți de vizite digitale. Actualul business cu numele ILINKA DIGITAL.
Aici am cunoscut un pic succesul, chiar și succesul internațional, însă atracția mea a fost tot către zona de fashion… în această perioadă am avut timp să învăț ce înseamnă cu adevărat fashion-ul, ce înseamnă producția de îmbrăcăminte, ce înseamnă hainele și unde e valoarea adăugată. Și am zis, ok, la un moment dat voi începe să fac fashion”, spune Blândaș.

Năzuința, un proiect de suflet

Astăzi, Cristian continuă să studieze zona de fashion, pentru că, în fond, aceea a fost una dintre primele sale aspirații antreprenoriale. A pornit din acea direcție, iar dorința de a reveni există în continuare. Între timp, însă, s-a născut o altă pasiune: media.

Din această nevoie de sens, de construcție și de punere în lumină a năzuințelor umane a apărut și Năzuința, un proiect media aflat la început, dar care, după cum spune chiar el, este construit cu pași mici, calculați și sinceri.

„Prin 2024 am zis, ok, încă nu pot să fac fashion pentru că nu am toate datele necesare, însă mi-ar plăcea foarte tare să intru și în zona de media. E o industrie care poate să-mi susțină celelalte business-uri și, mai mult decât atât, sunt foarte interesat să scot în evidență optimismul și năzuințele oamenilor. Am studiat cam un an și ceva domeniul, după care am zis, ok, cred că ar fi foarte frumos să dăm drumul la Năzuința. Însă cu pași foarte, foarte mărunți, pentru că nu eram specialist, cu toate că aveam suficientă experiență în business, dar simțeam că nu sunt specialist. Și atunci am mai tărăgănat un pic până când am găsit un profesionist.
Profesionist care mi-a dat suficientă încredere să investesc mai departe în zona de media. Între timp, am înțeles că pentru a construi un business ai nevoie de oameni. Și nu cred foarte tare în clișeul «ai nevoie de oameni mai buni decât tine, mai deștepți decât tine», dar cred foarte tare că avem nevoie de oameni și e nevoie să cerem ajutor ca să putem face acele afaceri la care visăm. Acum, practic, mă duc în paralel cu trei business-uri. Încerc să le comasez, dar sunt trei business-uri în trei industrii diferite”, a mai spus Cristian Blândaș.

Ne întoarcem puțin la un cuvânt foarte greu și foarte dur, și anume cuvântul „faliment”. Care a fost momentul în care ați simțit că pierdeți sau că reușiți?

În multe povești antreprenoriale, falimentul apare ca un stigmat. În cazul lui Cristian Blândaș, acesta a devenit mai degrabă un exercițiu de luciditate și de reziliență. Nu l-a definit, nu l-a blocat și nu i-a anulat impulsul de a construi din nou.

„Nu am simțit niciodată falimentul ca fiind ceva care să mă definească «ok, am falimentat, acum ce fac?». Eram și foarte tânăr, sumele nu erau chiar atât de mari încât să mă blocheze sau să mă distrugă, cum sunt falimentele despre care citim în media, în care viețile oamenilor sunt distruse.

Nu a fost cazul, dar, într-adevăr, a fost un eșec pe care l-am tratat ca atare, însă, repet, niciodată un eșec nu m-a blocat și niciodată nu am crezut că un eșec mă definește pe mine ca persoană. Întotdeauna am zis că eșecul este un termen mult prea folosit în societate și cred că de aceea unii oameni, în momentul în care au eșuat, se opresc, pentru că presiunea socială este foarte, foarte mare. «…ai eșuat, n-are rost să mai încerci că poate eșuezi iar».
Pur și simplu, mi se pare că eșecul face parte din joc și nu m-am gândit niciodată să mă opresc. Nu m-am gândit niciodată că un faliment sau un eșec sau un business care a murit mă definește pe mine ca om… Am pierdut mai mulți bani cu proiectul de IT decât am pierdut atunci cu falimentul respectiv… dar am știut că, într-o lună de zile, trebuie să ne adunăm și să mergem mai departe”, a mai spus Cristian Blândaș.

Care a fost cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o în business?

În business, educația antreprenorială și claritatea strategică pot face diferența între direcție și haos. Cristian Blândaș spune deschis că una dintre cele mai mari greșeli ale sale a fost să încerce să învețe „după ureche”, fără structură și fără o bază solidă.

„Da, cea mai mare greșeală a fost că am încercat să învăț business fără structură, așa, business după ureche. Și când zic după ureche, în zilele noastre mă refer inclusiv la TikTok, YouTube, sau de la așa zișii oameni care au reușit și vor să te învețe. Pentru mine aia a fost cea mai mare greșeală. Să citesc o grămadă de cărți de dezvoltare personală.
M-am trezit în momentul în care am zis, ok, pentru mine personal nu funcționează așa, probabil că pentru alții funcționează, dar pentru mine personal lucrurile astea n-au funcționat. Din contră, aveam foarte multe direcții și niciuna nu era clară. Pentru că nicio carte de dezvoltare personală nu mi-a clarificat ceva… mi-a dat un boost ca să zic: ok, foarte interesantă carte, hai să implementez ceva.
Și după vreo două săptămâni sau o lună îmi trecea entuziasmul pentru că apărea realitatea”, spune Cristian Blândaș.

Ați spus la un moment dat că este nevoie și de oameni pentru a reuși. Avem nevoie de oameni, de parteneri de afaceri, poate și de oameni de la care să învățăm anumite lucruri pe care nu le știm. Dar care este relația pe care o are un om de afaceri cu instituțiile statului din România? Unde v-au ajutat și unde v-au pus piedici, de fapt?

Pe lângă oamenii din jurul nostru, instituțiile statului joacă un rol important în viața oricărui antreprenor. Pentru unii, relația cu acestea este una tensionată. Pentru Cristian Blândaș, cheia a fost proactivitatea.

„În 2014, am decis că vreau să intru în business full time. Până atunci am mai avut joburi, am mai avut proiecte, au mai fost colaborări și doi ani jumate, sau trei ani, am fost funcționar public.
După ce am zis, ok, nu mai vreau să fiu funcționar public, nu pentru că nu-mi place sistemul, ci pentru că pur și simplu îmi place mai mult jocul din mediul de afaceri decât jocul din mediul public, am avut o discuție cu o doamnă care acum nu mai este printre noi. O doamnă care făcea afaceri din celălalt regim și mi-a spus un lucru care efectiv mi-a rămas întipărit ca o gravură foarte, foarte adâncă. A zis: dacă vrei ca lucrurile să funcționeze bine atât pentru tine, cât și pentru societate, este foarte bine să respecți regulile care sunt date de către instituții. Și ca să ai o relație bună cu instituțiile, trebuie să te duci tu către ele și să întrebi și să presezi, nu să aștepți să vină ele în control la tine.
Pentru că dacă vor veni în control, din experiența mea, îmi spunea femeia, avea cam 80 de ani, când cineva vine în control, cu siguranță va găsi o neregulă, pentru că tu nu ai cum să fii în regulă atât timp cât tu nu întrebi ce trebuie să faci ca lucrurile să fie făcute bine.
Și din momentul acela, îți mărturisesc că de fiecare dată când am avut o întrebare sau când ceva îmi era neclar, mergeam către instituții și întrebam. În momentul în care am implementat proiectul pe fonduri europene, m-am dus la toate instituțiile să întreb ce trebuie să fac.
Am spus: o să iau niște bani, am câștigat un concurs. Spuneți-mi ce trebuie să fac. De la ISU, la primărie, la DSP, la DSV, la finanțe, la mediu, la ITM, peste tot am fost și am cerut puncte de vedere, negații sau autorizații. Le spuneam, businessul o să fie de dimensiunea asta, ce trebuie să fac? În 2015 nu erau chiar atât de receptivi precum sunt acum, și erau surprinși, dar am fost foarte insistent și am spus: am nevoie să îmi spuneți și am nevoie să veniți în control acum, de la început, pentru că nu am activitate economică, și vreau să vedeți ce vom face și să îmi spuneți ce și cum trebuie să fac.
Și au venit. Au venit și mi-au spus și mi-au arătat și mi-au explicat. Și din acel moment, de fiecare dată când știam că vine o problemă, pentru că în business știi când vin problemele, știi mai repede decât să se întâmple, deci știi că o să fie perioada în care poate nu poți să-ți plătești dările la stat sau vine perioada în care ar trebui să te autorizezi, dar tu încă n-ai apucat să te autorizezi, mergeam la instituții și spuneam: ok, va veni momentul ăla, ce îmi recomandați să fac?
Și pe mine, cel puțin până acum, în 2026, toate instituțiile m-au ajutat. Adică n-au făcut nimic în locul meu, dar mi-au spus: uite, trebuie să faci asta, trebuie să faci asta, trebuie să faci asta ca să fie în regulă.
Eu sunt un pic trist când aud că oamenii de afaceri se plâng de instituții, dar da, cred că au experiențe proaste, cred treaba asta, pentru că am văzut în jurul meu, dar abordarea mea, în dreptul meu, pentru mine, a fost câștigătoare. Adică am fost proactiv. În relația cu instituțiile am fost proactiv”, a mai spus Cristian.

Ce nu se vede din afară despre viața unui om de afaceri în România?

Cristian Blândaș spune că oamenii de afaceri nu sunt făcuți din oțel, chiar dacă imaginea publică poate lăsa această impresie. Dincolo de rezultate, cifre și aparențe, există fragilități, frici și nesiguranțe pe care puțini le văd.

„Cred că nu se văd slăbiciunile oamenilor de afaceri și mulți ne uităm la oamenii de afaceri ca fiind niște oameni de oțel, atât la bărbații, cât și la femeile de afaceri. Ne uităm la ei, la ele, și zicem: «Ce personalitate puternică are».
Nu se văd slăbiciunile, frustrările, fricile, nesiguranțele. Încercăm să le ascundem. Nu știu dacă e sănătos, nu cred că e sănătos, dar încercăm să le ascundem”, susține Cristian Blândaș.

Cine este Cristian, omul? Și ce sfat are pentru cei care au îndoieli, frici și temeri?

Am păstrat pentru final poate cea mai importantă întrebare: cine este omul din spatele antreprenorului Cristian Blândaș? Cine este Cristian ca soț, ca prieten, ca om care simte, se îndoiește, crede și merge mai departe?

„Sunt o persoană care gândește mai mult decât e nevoie. Sunt un om care crede în minuni și în miracole. Sunt un creștin practicant.
Cred că sunt un prieten bun. Spun doar cred, pentru că nu sunt sigur. Cred că sunt un soț bun. Cred, nu sunt sigur. Și cred că sunt un om bun, dar iarăși spun cred, nu sunt sigur.
Sunt mult mai creativ decât se vede și cred că sunt mai introvertit decât se vede.
Și ce aș recomanda oricărui om? Să aibă un prieten bun la care să-i spună toate trăirile pe care le are, dar și visele. Să învețe, dar să învețe… în ultimul timp am început să respect tot mai mult învățământul formal, adică universitățile, facultățile, masteratele… Am început să-i respect tot mai mult pe profesori.
Cred că de acolo primești structură și răspunsuri foarte reale la întrebări, cel puțin pentru business, dar cred că pentru orice aspect din viață.
Referitor la frici, temeri și îndoieli – e normal să-ți fie frică, e normal să ai îndoieli, e normal să fii nesigur, dar e foarte important să te arunci în jocul vieții. Nu zic să te arunci în apă că vei învăța să înoți, pentru că mie mi-e frică să înot și mi-e frică să mă arunc în apă. Deci n-aș putea să spun cuiva: dacă nu știi să înoți, aruncă-te în apă că o să înveți. Eu n-am reușit, până acum la 40 de ani să învăț să înot, dar cred că în business e un pic diferit. Cred că e important să te arunci în joc și să încerci. Pentru că nu avem nimic de pierdut. Noi tot zicem că încercăm să minimizăm riscul, dar la început nu ai niciun risc. Poți doar să pierzi niște bani, dar aia nu e mare lucru”, a conchis Cristian Blândaș.

Cristian Blândaș este un antreprenor care a cunoscut succesul în mai multe domenii, a căzut, s-a ridicat, a învățat și a continuat. A schimbat industrii, a construit parteneriate și a înțeles că niciun business solid nu se dezvoltă în izolare.

Instituțiile statului nu îl sperie, pentru că a învățat să comunice cu ele și să construiască o relație funcțională, bazată pe clarificare, anticipare și dialog. În fond, spune el, și acolo sunt tot oameni.

Cristian este un om credincios, rezervat când vine vorba despre propria evaluare, dar hotărât să crească permanent. Nu spune despre el cu certitudine că este un om bun, dar lasă impresia unui om care încearcă, zi de zi, să fie mai bun, mai lucid și mai pregătit.

Iar Năzuința este, fără îndoială, un proiect de suflet, la care Cristian Blândaș lucrează cu pași timizi, dar siguri, cu răbdare, viziune și dorința sinceră de a construi ceva care să conteze.